Subiectul legat de respingerea raportului Schengen pentru România ascunde elemente greu de bănuit cu doar câteva luni în urmă. Grecia a intrat în această dezbatere care, iniţial, nu părea să aibă legătură cu ea. Dorinţa vesticilor de a amâna aderarea Bulgariei şi României nu ţine doar de problemele acestor două state. De fapt, mutarea controlului de frontieră aici, în est, înseamnă reactivarea vulnerabilităţilor nerezolvate în Grecia. Până acum, Elada era doar teoretic în Schengen. Neavând graniţe comune cu restul Spaţiului, regulile se aplicau doar pe aeroporturi. Aderarea României şi Bulgariei deschide, pentru infractorii internaţionali, calea către Europa pe rutele terestre şi feroviare. Până acum, Grecia a fost un fel de copil răsfăţat al Uniunii. A cheltuit aiurea fondurile nerambursabile, s-au împrumutat pentru zece generatii, au cântat, s-au distrat şi au răspuns de concediile şi buna dispoziţie a occidentalilor obsedaţi de muncă. A trebuit să vină criza mondială pentru ca nemţii, danezii sau francezii să solicite mai multă ordine şi seriozitate din partea partenerului balcanic.
Diplomaţii americani, în rapoartele lor către Washington, vorbesc despre „graniţa poroasă dintre Grecia şi Turcia”. Prin zona respectivă trec imigranţi iranieni, palestiniei sau irakieni, se „strecoară” containerele cu droguri şi mărfuri de contrabandă, fără a se face eforturi pentru remedierea deficienţelor. Reproşurile occidentalilor n-au avut efectul scontat. Mai mult chiar: societatea greacă a devenit ostilă faţă de cerinţele Uniunii Europene. Biserica Ortodoxă consideră drept inacceptabilă insistenţa vesticilor de a se întări controlul circulaţiei persoanelor. Chiar şi oficialii de la Atena par iritaţi de observaţiile partenerilor. Ministrul Imigraţiei, Christos Papoutsis, a răspuns ţâfnos Berlinului spunând că nu are de gând să transforme Grecia într-un nou Bolzano (referirea este directă la acţiunile naziştilor care au organizat un centru de triere a străinilor la Bolzano) pentru a selecta refugiaţii din întreaga lume, deoarece nu există resurse pentru a suporta o asemenea povară în locul întregii Europe. Mai în glumă, mai în serios, guvernul grec a propus ridicarea unui zid la graniţa cu Turcia pentru a-i mulţumi pe criticii de la Bruxelles. Bineînţeles că o asemenea ideea – chiar dacă e bună în Israel – a inflamat pe toată lumea în bătrâna Europă…
În consecinţă, aderarea noastră la Spaţiul Schengen ţine nu doar de isteţimea sau prostia Guvernului nostru, ci – mai ales! – de interesele economice ale marilor puteri europene şi de funcţionarea Uniunii în ansamblul ei. Graniţa sudică a Spaţiului Schengen este penetrabilă şi în Grecia, şi în Italia, şi în Spania. De asemenea, francezii – „prietenii” care ne-au altoit cu un veto – închid ochii la valul de africani care intră în Uniune ca refugiaţi politici. Este uşor să vorbeşti din Germania, Danemarca sau Olanda fără să-ţi asumi vreo responsabilitate pentru siguranţa spaţiului European. A cere statelor din Est – sărace, neexperimentate şi fără resursele necesare – să-şi asume toate problemele de imigraţie şi infracţionalitate frontalieră ale Uniunii este nedrept şi iluzoriu. Chestiunea cere eforturi materiale, financiare şi de logistică din partea tuturor beneficiarilor, adică statele din Spaţiul Schengen.
