Peste noapte, fără să-l fi obligat cineva, deputatul Victor Socaciu – de-altfel, artist onorabil! – a propus o lege de tot râsul: dublarea filmelor străine în dulcele grai mioritic. Ideea domnului în cauză nu este o invenţie proprie. Există pe mapamond numeroase state unde se practică asemenea matrapazlâc. Aşa îşi argumentează Socaciu demersul, fără a aprofunda cauzele care au dus – în acele state – la adoptarea unor măsuri similare. Chiar dacă ditirambic se vorbeşte despre „protejarea limbii naţionale”, în realitate, cei care au impus dublarea filmelor au avut în vedere doar interese protecţioniste şi satisfacerea imbecililor frustraţi. Deteriorarea gravă şi continuă a sistemului educaţional a creat peste un milion de analfabeţi în România – conform datelor statistice oficiale de la începutul acestui an. Probabil, deputatul Socaciu a descoperit că în colegiul său majoritari sunt cei fără carte şi pentru a nu pierde ciolanul din Parlament s-a gândit să şi-i atragă pe aceştia de partea lui. Foarte bine! Mişcarea – chiar dacă nu-i cea mai inteligentă de pe lume – este demnă de un politician al zilelor noastre! Însă cu ce drept îi pedepseşte şi pe cei care au ceva şcoală?!
Dublarea filmelor distruge mare parte din farmecul unei opere cinematografice. Cum ar suna replicile lui Jean Gabin spuse de vreun actor ratat, incapabil să joace bine chiar şi într-o şuşanea? Sunt voci celebre, sunt replici la fel de celebre care, „trădate” în limba română, îşi pierd cu totul farmecul. După cum spunea cineva, „Hasta la vista, baby!” ar deveni în româneşte „Hai, pa, scumpete!”… Pare comică o asemenea situaţie, însă realitatea este că ne aflăm în faţa unei prostii agresive ale cărei efecte se vor vedea pe termen lung.
Una dintre ţările citate în mod constant de către Victor Socaciu este Franţa. Dincolo de faptul că avem de-a face cu un stat adesea categorisit drept naţionalist în măsurile sale (pe teritoriul său nu sunt recunoscute minorităţile, chiar dacă în multe oraşe magrebienii sunt majoritari), Franţa a „dublat” totul! Fie că este vorba de internet, softuri sau denumiri geografice din lumea largă, fie că discutăm despre filme. În momentul în care a constatat că nu mai poate concura cu cinematografia de limbă engleză, a maltratat tot ce a intrat pe această piaţă. Poate asta este una dintre cauzele pentru care, în ultimii ani, Franţa nu a mai primit vreun premiu internaţional semnificativ în industria cinematografică. Actorii lor au ajuns doar simple dubluri ale vocilor marilor artişti ai lumii, fie ei americani, englezi, polonezi, ruşi sau spanioli…
Domnului Socaciu i-aş propune un experiment: ar accepta, oare, să înregistreze un videoclip cu o melodia a sa, în care să-i apară chipul, însă vocea să fie a manelistului Fernando de la Caransebeş? Analfabeţii l-ar vota cu şi mai mult sârg, sunt convins…
Ştefan RADU
Articolul este destul de interesant !