Porte Doreé
Pădurea Vincennes este fostul teren de vânătoare al Casei Regale. Din vechiul domeniu a mai rămas doar un minunat parc ce se învecinează cu suburbiile pariziene Charenton, Bercy, Vincennes şi Porte Doreé. Potecile şerpuiesc printre pâlcurile de vegetaţie sălbatecă, urmăresc malurile celor trei lacuri (pe luciul cărora raţele şi lebedele plutesc alene) şi conduc paşii călătorului pierdut către luminişuri misterioase, unde liniştea este, parcă, din altă lume.
La început de iulie, într-o duminică, m-am lăsat „pradă” acestui labirint natural. Am mers fără o ţintă anume. Am plecat din Charenton cu gândul de a descoperi locurile unde altădată doar figurile princiare păşeau. Cu atât mai mare a fost surpriza atunci când m-am trezit într-o imensă poiană unde câteva sute de chinezi păreau că ar fi ieşit la picnic. Undeva, în buza pădurii, se vedea o construcţie ciudată. Era o pagodă de unde veneau sunete ca de clopot. Am trecut cu grijă printre păturile întinse pe iarbă, am lăsat în urmă chicoteala zecilor de ţânci asiatici care se alergau prin iarbă şi am intrat într-o curte unde comunitatea chineză din Paris întinsese mese bogate, cu delicatese specifice şi cu fel de fel de ornamente din hârtie creponată, poleială şi beţişoare de bambus. În dreapta, mândru, se ridica Templul Budist din Vincennes.
Ritual în Templul Tibetan
Locul acesta a fost dăruit de francezi comunităţii tibetane, aflată în exil, pentru a-şi păstra identitatea culturală. La fiecare început de iulie, aici se sărbătoreşte ziua de naştere a lui Dalai Lama, cel numit Sa Sainteté Dalai Lama.
Am primit permisiunea să intru în Templu unde ritualul religios era în plină desfăşurare. În spatele celor trei călugări care oficiau slujba trona o imensă statuie a lui Budha, aurită, zâmbitoare, de-a dreptul înţelegătoare cu un novice ca mine… Am stat cuminte, o vreme, şi am privit chipurile luminoase şi optimiste ale celor care participau la eveniment. Discret, m-am retras pentru a mă reîntoarce în curtea animată de cei care pregăteau sărbătoarea laică a comunităţii.
Sărbătoarea comunităţii tibetane din Paris
O bătrână care nu vorbeşte nici franceza, nici engleza mă îmbie să gust dintr-un fel de sarmale cu mult orez şi arome necunoscute papilelor mele gustative sau din cârnaţii picanţi pe care nici să-i ating nu îndrăznesc…
Traversez curtea, trec pe lângă imensa statuie a unui elefant caretrage cu trompa de un buştean şi ies spre lacul Daumesnil. Sute de parizieni, îmbrăcaţi în treininguri, alergă de dimineaţă prin Bois de Vincennes, într-un efort comun de a aduce o jertfă meritată naturii simple şi îndurătoare cu oamenii.
